Cu câţiva ani în urmă am făcut un interviu cu redactorul revistei culturale târgumureşene „VATRA”, poetul Kocsis Francisko, în care întrebările mele, oricum de fin erau formulate, sugerau cititorilor, că eu am nu numai sentimentul, ci chiar sunt convins, că acele punţi vii care existau în anii 60-80 între cele două literaturi – română şi maghiară – sunt pe cale de dispariţie. Mă refeream la acţiuni şi proiecte comune, la traduceri şi la tot ce înseamnă colaborare vie în acest domeniu.

Când făceam acel interviu, mă găseam sub influenţa lecturilor româneşti traduse în limba maghiară, cum ar fi romanul „Fraţii Jderi” (1974) tradus în maghiară de Lőrinczi László, sau nuvelele lui Agărbiceanu – Popa Man (traducător Veress Zoltán) şi Jandarmul (Telegdi Magda) – apărute în 1979 şi simţeam un gol, un teren părăsit, „extravilan”, la întâlnirea pământurilor celor două literaturi. De ce nu mai există colaborare, de ce nu se promovează traducerile, de ce sunt tot mai puţini aceia, care – fiind maghiari – citesc literatură română tradusă în maghiară, sau invers: români care ştiu de Jókai Mór, Ady Endre sau Móricz Zsigmond?

În interviu Kocsis Francisko m-a contrazis, ba chiar m-a certat, sugerându-mi că astfel de întrebări induc în eroare cititorii, crezând că aceste legături literare româno-maghiare chiar au ajuns la pământ.

Mi-a dat multe exemple pentru această colaborare. Printre altele şi apropo-ul interviului amintit, traducerea a multor poezii de Reményik Sándor în română de dânsul şi alte opere contemporane, care atunci erau încă în fază de proiecte.

Vă mărturisesc, că răspunsurile poetului şi traducătorului nu m-au convins deloc, însă nu voiam să deschid o polemică, să nu cumva să sparg acest „Alice în Ţara Oglinzilor”
optimist şi plin de energie al lui. Nu eram deloc convins că suma matematică a traducerilor înseamnă pentru toată lumea acelaşi lucru.

Şi exista desigur şi cealaltă variantă, adică posibilitatea, că eu – ca jurnalist – nu aş fi chiar aşa de conectat la interferenţele vii ale celor două culturi scrise. În fine, am rămas la varianta din urmă – încercând chiar să-mi fac autocritică.

Aceste gânduri m-au cuprins brusc în aceste zile, când colega mea de la TVR Cluj m-a atenţionat că la sediul Scriitorilor din România filiala Cluj, va fi prezentat un proiect de colaborare editorial-literară româno-maghiar, cu ocazia apariţiei volumului de studii şi eseuri a profesorului Cseke Péter, publicist literar şi personalitate marcantă a societăţii civice şi culturale maghiare, fostul decan al Facultăţii de Jurnalism al UBB Cluj (Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării), cu titlul „Valori ale presei maghiare din România (1919-2014)”, precum a numărului tematic al revistei social-culturale „KORUNK”, care are în focus diaspora românească.

Pe limbaj jurnalistic: un eveniment cu trei obiective: 2 directe (lansări) şi 1 (cea a convieţuirii) indirectă. Adică 2+1.

Când am ajuns, sala de şedinţe era plină cu oameni de cultură români şi maghiari, fiind prezenţi în număr mare şi dascălii Facultăţii de Jurnalism – secţia română şi maghiară –, care au venit la eveniment nu numai pentru a-l felicita pe profesor pentru împlinirea frumoasei vârste de 70 de ani, dar şi pentru a-l încuraja să continue drumul acelei politici didactice, care a contribuit decisiv la faima acestei facultăţi.

Dintre cei care au luat cuvântul – mai ales scriitorii mai în vârstă –, nu treceau pe lângă fenomenul hilarizării relaţiilor editorial-literare dintre cele două culturi. Scriitorul Mircea Popa şi-a amintit chiar cu nostalgie acele vremuri, când scriitorii români erau invitaţi frecvent la simpozioane maghiare în ţară sau peste hotare.

Criticul literar, eseista Irina Petraş– preşedintele filialei din Cluj a Asociaţiei Scriitorilor din România – a făcut şi ea observaţie vizavi de slăbirea relaţiilor literaro-editoriale dintre cele două lumi literare, cea română şi cea maghiară, exprimându-şi speranţa, că acest nou început reprezentat de această prezentare dublă va avea şi continuare.

Colegii dascăli români de la Faculatea de jurnalism au felicitat profesorul pentru „munca sa”, evocând evenimente din viaţa universitară tumultoasă de pe vremea când profesorul Cseke a fost ales decan de majoritatea universitară românească – iată unele laturi ale matematicii convieţuirii! –, atragând atenţia asupra unui fenomen interesant – cu dimensiuni umane şi profesionale aparte –, conform căruia profesorul Cseke Péter este solicitat şi de studenţi români să le fie coordonator la lucrări importante.

Luând cuvântul, profesorul Cseke Péter a prezentat pe scurt volumul „Valori ale presei maghiare din România (1919-2014)” şi a schiţat proiectul revistei „KORUNK” de a publica un număr tematic în limba maghiară despre diaspora română.

În volum sunt studii care pot fi foarte interesante pentru cititorii români (Scriitori maghiari în presa interbelică din România; Schimbare de paradigmă într-o epocă fără analogie; Presa minoritară în viziunea lui Spectator).

Acest jurnalist de marcă a presei maghiare interbelice, Spectator (Krenner Miklós) este un personaj care prin articolele sale a fondat chiar un stil aparte de a intercepta mesaje politico-sociale de anvergură cu ochi de politician de mare clasă şi de a decodifica aceste mesaje într-un limbaj simplu, pe înţelesul tuturor. (Iată o observaţie al lui Spectator din 1934 apărută în renumitul ziar maghiar din Cluj, „Ellenzék”:

„Minoritatea maghiară din Transilvania a ajuns într-o situaţie nouă şi literatura a fost prima care a tras, cu exactitate şi înţelepciune, toate consecinţele acesteia.”)

La rândul său, numărul tematic al revistei „KORUNK” poate fi un obiect de studiu serios pentru acei maghiari, care sunt interesaţi de minorităţile româneşti din lume, din Austria până în Australia. De excepţie sunt: studiul lui Tudor Raţ despre românii din Bulgaria şi Serbia (Bulgáriai és szerbiai román kisebbségek), sinteza lui Gheorghe Petruşan despre românii din Ungaria sau al sociologului Vasile Sebastian Dâncu despre coloniile româneşti din Italia şi Spania.

Ambele publicaţii prezentate la sediul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj – volumul lui Cseke Péter în limba română şi „KORUNK” în limba maghiară – sunt de o rară frumuseţe informaţională, şi... emoţională.

Desigur, după toate aceastea nu aveam cum să nu-mi pun întrebarea la sfârşitul evenimentului: chiar suntem în faţa unui nou trend al apropierii politicilor literaro-editoriale ale celor două lumi culturale, sau am fost de faţă doar la o încercare mai mult ca lăudabilă din partea unor personalităţi marcante, români şi maghiari?

Sau problema se pune altfel: nu toţi vedem aceleaşi lucruri reale în spatele oglinzii lui Carroll? Matematica conveţuirii are formule încă necunoscute?

Articol preluat de pe www.corbiialbi.ro