Cumpărarea castelului de la Gilău de către investitorul Nagy Elek de la descendenţii familiei nobiliare Bánffy-Barcsay pare la prima vedere o simplă afacere reciproc avantajoasă. La o analiză mai serioasă însă – luând în vedere dezvoltarea spectaculoasă a societăţii maghiare din Cluj – putem să spunem că asistăm la o reuşită colectivă a acestei societăţi.

Explicaţia e una simplă: dacă societatea maghiară din Cluj nu ar fi ales acest drum intercultural modern pentru a-şi păstra puterea de regenerare identitară, nici investitorii nu ar fi vrut să cumpere acest castel. Atragerea investitorului Nagy Elek – fiul scriitorului Méhes György – nu a fost un eveniment întâmplător.

Tinerii scriitori maghiari – noua generaţie – de două decenii au adoptat strategia multiculturală, creând legături stabile şi sincere cu colegii români. Acest statut liberal al acestor scriitori tineri a tras mult la cântar în fenomenul legăturilor complexe dintre literatură şi manegamentul financiar, născundu-se astfel cercuri literare maghiare multiculturale care au început să se bucure de o susţinere seriosă din partea mediului de afaceri.

Acest mediu multicultural maghiar a dat naştere la o atmosferă propice pentru investiţii în cultură – investiţii care sunt altminteri foarte rare, fiind considerate riscante şi cu orizonturi înguste din punct de vedere al profitului.

Faima Teatrului Maghiar, a Operei Maghiare, a Filarmonicii, a UBB-ului multicultural – şi cu reale deschideri spre lumea modernă –, a instituţiilor culturale maghiare, a societăţii civile maghiare (vezi gruparea PONT şi câştigarea titlului de Cluj – Capitală Culturală Europeană a Tineretului 2015) au influenţat pozitiv viziunea acelor investitori, care sunt legaţi într-un fel sau altul de cultură.

Ca să vedem cam la ce nivel stăteau lucrurile atunci când instituţiile statului – înainte de revendicare – au încercat să obţină fonduri pentru restaurarea castelului, vă redau o porţiune dintr-un interviu apărut în Ziua de Cluj din 2007 întitulat Moartea castelului din Gilău:

„O evaluare din 2005 a conducerii Regiei nota un necesar de 1,5 miliarde de lei vechi numai pentru reparaţii de strictă necesitate. Pentru păstrarea obiectivului în proprietatea publică a judeţului, Berche a propus un parteneriat public-privat între CJ şi o persoană fizică sau juridică, mai exact concesionarea pe termen lung celor interesaţi în realizarea unui Centru Zonal de Pregătire şi Perfecţionare a cadrelor din administraţia publică (inclusiv spaţii de cazare şi centru de conferinţe) şi un centru de recuperare antidrog.

Cu altă ocazie, în 2005, Ioan Berche a trimis o adresă către şapte bănci puternice, în care a menţionat: “Castel construit ca reşedinţă nobiliară, pe plan rectangular, care prezintă caracteristicile arhitecturii Renaşterii din Transilvania, cu curte interioară şi parc dendrologic. Castelul ar putea prezenta facilităţi pentru organizarea de întruniri, simpozioane, conferinţe etc, iar în parc se pot organiza diverse activităţi recreative. Pentru întreţinerea şi modernizarea castelului sunt necesare fonduri pe care Regia nu le deţine”.

Acest proiect s-a înfundat, din mai multe motive. În primul rând parteneriatul propus de iniţiatori era perimat, iar scopul în sine – de a realiza dintr-un castel maghiar istoric un „Centru Zonal de Pregătire şi Perfecţionare a cadrelor din administraţia publică” – nu prea i se părea nici unui investitor privat o afacere extraordinară...

Cu alte cuvinte: castelul şi-a întors spatele.

Şi iată, anul 2014 a adus cu el şi marea noutate: proprietarul nou, Barcsay Tamás a vândut castelul numit de ziarul respectiv „castel mort” unui investitor maghiar legat sentimental şi de istoria castelului şi de cultură în sine.

Un proprietar adecvat pentru o investiţie adecvată. Rar aşa ceva în România de azi.

***

Imediat după tranzacţie au început lucrările de prospecţie a stării clădirii. Istorici ai artei, arheologi, organizaţii civile maghiare au început să se apuce de „lucrările de renaştere” ale castelului. Săpături, descoperiri, planuri... Cercetări menite să stabilească etapele de construire a castelului.

Au apărut primele proiecte de popularizare a castelui şi a parcului său.

S-a pus într-un mod profesional în lumina reflectoarelor reala atracţie a castelului: fostul castel regal, mai târziu princiar din Gilău, o fortificaţie cu caractere renascentiste care pentru maghiari are o deosebită importanţă sentimentală, deoarece aici s-au desfăşurat mai multe tratative în perioada „post-Mohács” care încercau să clarifice relaţiile dintre cele două Ungarii rămase libere, Ungaria Habsburgică şi Transilvania cu Partium regni Hungariae.

Castelul are legături strânse şi cu literature maghiară, deorece cel mai popular roman al maghiarilor de pretutindeni, Stelele din Eger are cel puţin două evenimente care se leagă de castel. Primul este scena simpaticilor îndrăgostiţi Bornemissza Gergely şi Cecey Éva, care se întîlnesc aici, cealalaltă se leagă de fiul lor, Jancsi (conducătorul de oşti al regelui polonez Báthory István: Bornemissza János), care – dincolo de fantezia autorului – aici şi-a găsit moartea tragică, trupul lui decapitat (1594) odihnindu-se în subsolul fostului grajd.

***

În aceste zile maghiarii din Cluj au fost invitaţi de Fundaţia Traditio Transylvanica – o fundaţie înfiinţată de proprietar pentru a valorifica potenţialul istoric al imobilului şi al parcului înconjurător (care include şi vestigiile castrului roman din Gilău). A fost o întâlnire plăcută cu castelul „eliberat” – retrocedat –, care se găseşte în toiul lucrărilor de reamenajare.

Organizatorii au pregătit vizitatorilor un festival întreg.

Pentru copii mici activităţi manuale tradiţionale, pentru cei măricei activităţi caracteristice epocii medievale: îl puteau ajuta pe fierarul din atelierul de fierărie, puteau trage cu arcul, vedeau cum era mânuită sabia – doi tineri îmbrăcaţi în haine de epocă se duelau cu spor –, puteau să-şi bage capul în butuci (ca pe vremuri iobagii pedepsiţi).

După ani şi ani a apărut în fine ghidarea turistică, realizată de tineri istorici de artă, având mare succes în rândul vizitatorilor (mai ales a copiilor, care au fost prezenţi în număr impresionant la festival).

Parcul castelului a reânviat. Lupte cavalereşti, săgeţi zburând din arcuri, concurs gastronomic, prezentare de carte legată de tematică, frigerea unui viţel, servirea mesei pe bază de concurs şi tichete, foc de tabără, concert EDDA...

Reînvierea castelului de la Gilău este urmărită de maghiarii din Cluj şi din apropierea oraşului cu sufletul la gură.

Se va începe cu înfiinţarea unui parc de aventură istorică... Se va înfiinţa un muzeu şi un mic hotel, în parc se vor desfăşura festivaluri „de tip occidental”, cu caracter informativ şi educativ. Parcul dendrologic va fi reevaluat (în fine!) şi potanţialul său ecologic va fi fructificat în aşa fel, încât acest loc ascuns până acum de lume, sortit uitării să redevină ceea ce a fost.

Un castel care mereu se întoarce.

Se întoarce în trecut, evocând-o pe regina Isabella, pe Martinuzzi... Familiile nobiliare Báthory, Kamuthi, Bánffy, Barcsay, Rákóczi... Se întoarce în aceaşi timp cu faţa spre aceia, care vor să facă ceva pentru ocrotirea şi salvarea patrimoniului cultural transilvan.

Se întoarce spre aceia, care vor ca tînăra generaţie să fie educată sub egida iubirii castelelor şi parcurilor acestora, a istoriei, a voluntariatului, a activităţii civile – a responsabilităţii.


Articol preluat de pe www.corbiialbi.ro