În Ţinutul Secuiesc există cel puţin două zone unde, uitându-te afară pe geamul maşinii ai impresia că eşti în secolul 19. Case bătrâneşti, fântâni cu acoperiş decorat, porţi secuieşti uriaşe, cuptoare văruite şi nu în ultimul rând şure impozante. Prima dată am simţit această stranie călătorie în timp pe valea Nicoului/Nyikó (pe drumul care leagă Lupeni /Farkaslaka de Cristuru Secuiesc/Székelykeresztúr) iar a doua oară în Ţinutul Caşinului/Kászonok (pe drumul care leagă Cozmeni/Csíkkozmás de Târgu Secuiesc/Kézdivásárhely).

Hoinărând prin aceste sate uitate de lume, mă copleşea mereu acea linişte şi siguranţă ce emana din curţile secuieşti, unele nerenovate de zeci de ani.

Stând de vorbă cu bătrânicile, mi se deschideau albume istorice şi personaje virtuale. Nunţi de odinioară, viaţa de odinioară, lupii, viiturile, carurile cu fân, învăţătorii satului, şurele unde se mai întâlneau în mare taină fetele şi băieţii, căutând acea intimitate, care pentru ei era o dulce necesitate (călătorului de azi însă îi crează o anxietate subtilă).

Da, aşa este. Să vezi cum se apleacă tot mai adânc spre şanţul de lângă drum gardul de lemn – reparat ultima dată de cine ştie care bunic cu uneltele sale simple –, să vezi cum se rupe fruntea cuptorului alb din curtea îmbătrânită dar cel mai trist este să vezi cum se dărâmă şurele măreţe sub propria greutate sau din cauza proprietarului, care negăsind rostul acestora în lumea asta nouă o dărâmă pentru lemn de foc.

La începutul anilor 2000 am făcut o serie de fotografii despre şure muribunde. Unele jumătate distruse, altele ciuruite de gazde, care foloseau pe rând scândurile laterale pentru foc, dând naştere astfel la nişte şure intrate în comă, prin care puteai vedea lumina din partea opusă a curţii.

– Dumneata eşti de la oraş, de aceea te miri aşa de tare de aceste şure care şi-au pierdut rostul. Animale nu mai sunt, fânul e puţin, tinerii sunt la oraş... Ce să faci cu şura? Iaca, în satul vecin s-a prăbuşit pe capul unui sătean etajul pentru fân. De ce să aşteptăm şi noi prăbuşirea lor? Nu e mai bine să le demolăm cu mâinile noastre? Gata. A trecut vremea animalelor şi modului ăla vechi de la ţară, e timpul să înmormântăm şurele – mi s-a spun undeva în Ţinutul Caşinului.
*
Au trecut zece ani şi iată, lucrurile par să se schimbe, mai ales pe tematica şurelor secuieşti în stare de demontare şi punere pe foc. În aceste zile se prezintă la Miercurea Ciuc proiectul întitulat „Revitalizarea şurelor”, un proiect în care colaborează exemplar sfera civilă, arhitecţii, sătenii cu viziuni mai moderne şi diferite instituţii.


În cadrul proiectului se va desfăşura o campanie de informare a satelor despre posibilităţile de revitalizare, refolosire a şurelor, îndemnând localnicii să încerce să facă pasul cu lumea modernă, ba chiar să facă un ban din aceste şure transformate.

–Vrem să sensibilizăm lumea satelor, că dintr-o şură se poate face relativ uşor un spaţiu util pentru societate. În această zonă a Ţinutului Secuiesc sunt deja cel puţin cinci şure transformate ori în cafenele moderne, ori în case de dans popular, ba chiar şi în clădiri pentru birouri. Combinarea stilului rustic pur cu tehnicile moderne, pot da un rezultat spectaculos.Da, spectaculos. Că dacă cineva intră de exemplu la cafeneaua-şură din Siculeni/Mádéfalva, se va simţii într-o lume aparte, pierdută în ceaţa trecutului, apărută prin ambiţia lumii moderne – îmi spune tânărul arhitect Radev Gergő din Pécs (Ungaria), când îl întreb despre acel caiet de informaţii despre şurele revitalizabile, care va fi lansat în aceste zile în Miercurea Ciuc şi alte localităţi.

Abia intrăm în curtea „cafenelei şure”, deja simţim ineditul. Mama barză şi tinerii din cuib ne ceartă lung-lung, că intrăm nechemaţi pe aici. Un contrast mirific. Deasupra noastră berzele gălăgioase, în faţa noastră... un fel de bar – jumătate şură, jumătate bar...

Interiorul iarăşi e captivant. Barul propriu zis, scările, mesele...

Văzând mirarea mea sinceră, tânărul arhitect îmi spune: „acesta e un simplu bar, nu e aşa de mare lucru.Dar dacă aţi vedea cum arată şura comunitară din Lăzăreşti/Lázárfalva, casa de oaspeţi din Sânmărtin/Cskszentmárton sau garajul/terenul de joacă din Armăşeni/ Ménaságújfalu... Toate-toate sunt şure revitalizate.”
*
Iată cum se naşte o lume nouă în faţa noastră! Ce loc bun a găsit lumea asta nouă în Ţinutul Secuiesc!

Articol preluat de pe www.corbiialbi.ro