Puţini ştiu că la baza actualei steme de stat a României stă stema României Mari, creată de heraldistul József Sebestyén de Köpeczi la cererea regelui Ferdinand I, adoptată ca însemn oficial în anul 1921. Nu prea se cunoaşte nici faptul, că mai multe variante ale stemei Principatelor Unite au fost executate la cererea domnitorului Alexandru Ioan Cuza de către pictorul, fotograful maghiar stabilit la Bucureşti, Szatmári Papp Károly, cunoscut sub numele de Carol Popp de Szatmári.
Ca ştiinţă, heraldica apare în secolul al XIV-lea, primul tratat ştiinţific de heraldică fiind socotit lucrarea semnată de Bartolus de Saxoferrato, intitulată Tractatus de insignies et de armis, apărută în anul 1350. Lucrarea se referea în parte la dreptul de a purta blazon, iar în parte inventaria însemnele heraldice.
rimele lucrări de sinteză în domeniu au apărut în secolul al XVII-lea. Ştiinţa heraldicii a decăzut în secolul al XVIII-lea, luând un nou avânt la finele secolului al XIX-lea.
Primul heraldist maghiar a fost marele savant clujean Pápai Páriz Ferenc, care prin lucrarea intitulată Ars heraldica seu Consuetudinum Heraldicarum, quarum crebrior passim et usus et in Historiis praecipue Europaeis mentio Synopsis, apărută în anul 1695 la Cluj, a pus bazele heraldicii maghiare.
În Ardeal, primele steme au fost donate oraşelor şi familiilor nobiliare începând din secolul al XIV-lea, dreptul de a dona steme şi blazoane fiind dreptul exclusiv al regelui, iar din 1526 al principelui Transilvaniei.
Cercetătorul ştiinţific Péter Sas a scris a vastă monografie cu titlul Heraldicianul. Viaţa și opera lui József Sebestyén de Köpeczi. Persoana, respectiv vasta operă a marelul heraldist, l-a inspirat şi pe istoricul şi heraldistul Szekeres Attila din Sfîntu Gheorghe, sub semnătura căruia nu de mult a apărut o nouă lucrare monografică.
În monografia semnată de el, Sas subliniază că József Sebestyén de Köpeczi trăiește în amintirea istoricilor, a istoricilor de artă, precum și a publicului preocupat de genealogie și de heraldică drept ultimul dintre heraldicienii de seamă.
Consemnează că József Sebestyén de Köpeczi – născut la 12 noiembrie 1878, la Sic, jud. Cluj - decedat la 27 decembrie 1964, la Cluj – s-a familiarizat cu genealogia şi heraldica încă din tinereţe, lucrînd din anul 1903 la redactarea revistei Genealogiai Füzetek (Caiete genealogice), adâncindu-şi cunoștințele în domeniu în așa măsură, încât a devenit expertul în genealogie și heraldică al publicațiilor de istorie ale epocii.
Din 1914 și-a continuat cariera profesională ca heraldician la Budapesta, la Muzeul Național Maghiar.
Un an mai târziu a fost invitat să creeze noua stemă a Ungariei, care a devenit emblema oficială a țării. Invitația a venit din partea împăratului Austriei și rege al Ungariei, Franz Jozef, deoarece în 1890 a fost anexată imperiului și Bosnia-Herțegovina, iar împăratul a dorit ca acest fapt să fie reflectat și în însemnele oficiale ale imperiului.
Tot din lucrarea lui Sas aflăm că după primul război mondial a fost prizonier de război la Brașov, iar după scurt timp – deoarece purta antenimul de Köpeczi, a fost mutat în micul sat Căpeni (magh. Köpec) din județul Trei Scaune.
Ca recunoaştere a profesionalismului lui Köpeczi, a fost ridicat de la plug și invitat la București de către regele Ferdinand I al României să creeze stema României Mari.
Stema creată de Köpeczi a fost adoptată de parlament (Lege pentru fixarea stemei Regatului României) și a fost promulgată de rege în Monitorul Oficial nr. 2 din 29 iulie 1921.
Stema creată de Köpeczi a fost stema oficială a țării până în anul 1945, iar după revoluția din 1989 sunt folosite în stema oficială a țării majoritatea elementelor create de Köpeczi.
József Köpeczi Sebestyén a murit la vârsta de 86 de ani, la 27 decembrie 1964, fiind înmormântat în cimitirul Házsongárd din Cluj.
Necesitatea elaborării stemei Principatelor Unite s-a ivit în anul 1859, în urma dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, pe lista de lucru a Comisiei Centrale de la Focșani s-a aflat și elaborarea unei steme unite a celor două principate.
Reprezentările propuse au fost variate, grupându-se conform elementelor lor constitutive, în patru mari categorii distincte. Din wikipedia aflăm că „prima variantă de stemă a fost propusă în iulie 1860, și avea următoarea descriere: o acvilă cruciată, încoronată cu o coroană închisă, care are pe piept un scut mai mic ce cuprinde capul de bour cu o stea între coarne.
Acvila ține în gheara dreaptă spada, iar în cea stângă sceptrul – însemnele puterii și suveranității. Această reprezentare nu a devenit totuși stemă de stat dar a fost bătută pe prima decorație instituită de către Cuza, PRO VIRTUTE MILITARI, care ar fi urmat să fie acordată eroilor pompieri care au luptat pe Dealul Spirii, în 1848.
flăm că în 1860, primul ministru Ion Ghica oferă spre dezbatere Consiliului de Miniștri un nou proiect de stemă, pictat de către Carol Popp de Szathmary și care, afirma el, era «conform cu starea politică în care au intrat țările noastre de la realizarea principiului unirii și cu datele istorice de la colonizarea romanilor în Dacia».
Însă nici această reprezentare nu a fost acceptată.
Carol Popp de Szathmary a mai realizat un alt proiect în 1863, dar şi această stemă a rămas doar la stadiul de proiect, precum mai toate proiectele înaintate spre aprobare.
Situaţia a fost rezolvată ad-hoc.
Dar cine a fost Carol Popp de Szathmary ? Aflăm din cartea Hildei Hencz cu titlul: Bucureştiul maghiar. Scurtă istorie a maghiarilor din Bucureşti de la începuturi până în prezent. Despre stabilirea la Bucureşti al pictorul maghiar originar din Cluj Szathmáry Pap Károly (1812–1887) scrie: „decizia de a veni la Bucureşti şi de a se stabili definitiv aici s-ar putea să-i fi fost sugerată de pictorul Barabás, pe care-l cunoştea de la Sibiu.
Pastorul [reformat din Bucureşti] Koós afirma însă, în amintirile sale, că Szathmáry l-ar fi cunoscut pe Bibescu Vodă [sic!] la băile de la Borsec, în 1840, şi la insistenţele acestuia ar fi venit la Bucureşti în 1843, unde a şi rămas definitiv.
După ce i-a prezentat domnitorului Alexandru Ghica modul de funcţionare al dagherotipului şi a pictat celebrul Poştalion, a fost numit pictor al Curţii domneşti; ulterior, a câştigat şi titlul de fotograf al Curţii, funcţii pe care le-a păstrat de-a lungul întregii sale vieţi.
A fost primul care a fotografiat un ţăran, dar a făcut şi portretele capetelor încoronate, de la Ţarul Rusiei la Sultanul otoman, precum şi portretul domnitorului Cuza şi al soţiei sale, doamna Elena Cuza, îmbrăcată într-o rochie Malakoff, după moda vremii".
Autoarea menţionează că din 1860 a editat revista Ilustraţiunea (1860/61) şi a tipărit albumul La Roumanie pittoresque. A deţinut şi un atelier de litografie, în care a executat prima hartă modernă a Principatelor Române, cunoscută drept Harta Szatmari şi pentru care a fost plătit, se pare, cu 12.000 de galbeni, potrivit afirmaţiilor din Bukuresti Magyar Közlöny din 1860.
De menţionat afirmaţia Hildei Hencz conform căreia Szathmáry s-a bucurat de atâta prestigiu şi faimă în România, încât este considerat român, deşi cetăţenia română şi-a obţinut-o abia în 1880. Istoricul C. C. Giurescu nu avea nici un fel de dubii asupra originii sale şi-l numea «românul ardelean Carol Popp de Szatmari».
Nu la fel a procedat şi criticul de artă George Oprescu, care cunoştea poate cel mai bine viaţa şi opera pictorului şi a avut acces la toate documentele familiei Szathmáry, inclusiv la diploma de înnobilare, datând din 1666, acordată de împăratul Leopold lui «Daniel Nagy, alias Papp».
Strămoşii pictorului erau originari din comitatul Sătmar (Szatmár), de aici şi predicatul nobiliar primit, acela de Szathmáry. Oprescu declara că originea română a pictorului «e mai greu de afirmat».
Nu îndrăznea nici să recunoască originea sa maghiară, deoarece perioada interbelică nu era cea mai potrivită pentru recunoaşterea meritelor unui maghiar, aşa încât, plin de diplomaţie, afirma că «acest cosmopolit» era mai degrabă un german prin cultură, relaţii, căsătorie, limbă şi spirit practic, iar opera lăsată de el «e a noastră».
Hencz subliniază că„ bunicul pictorului, Szathmáry Pap Zsigmond, fusese episcop reformat al Transilvaniei în 1760, iar mama sa fusese înmormântată în 1857 la Cimitirul calvin de pe Calea Giuleşti din Bucureşti, după cum atestă registrul bisericii reformate din Bucureşti: «văduva clujeană, doamna Szatmári Pap Daniel, născută Vass Susanna».
Pictorul a fost înmormântat în Cimitirul evanghelic din Bucureşti.
Din cele relatate mai sus reiese că artiştii, heraldicienii maghiari au contribuit la dezvoltarea ştiinţei heraldicii din principatele române, contribuind şi prin aceasta la apropierea lor de valorile occidentale, valori, care au devenit interesante boierimii din Moldova şi din Ţara Românească după victoria ruşilor asupra imperiului otoman şi instaurarea în funcţia de comandant al administrației militare ruseşti a Țării Românești între 1829 și 1834.
Articol preluat de pe www.corbiialbi.ro
Articole noi primim la adresa: contactcorbii@gmail.com
