„Povestea nevestei mele” de Füst Milan, este un roman care ajută cititorul să privească aproape ca la cinematograf mintea unui bărbat îndrăgostit, dar bântuit de frici și insecuritate.

„Bănuiam eu de mult că nevastă-mea îmi pune coarne. Dar că mi le pune cu unul ca Ăsta !… Sînt înalt de şase picioare şi-un deget, cîntăresc două sute zece livre, o matahală, aşadar, în toată puterea cuvîntului. Ajunge să scuip pe unul ca el, că îndată muşcă ţarina.”

Este presărat de detalii care îl ajută pe cititor să vizualizeze locurile, personajele și acțiunea, dar și să urmeze firul demonstrațiilor logice pe care naratorul le concepe pentru demonstrarea unor adevăruri cunoscute de el a priori.

„Cam astfel gindeam eu, la început,despre domnul Dedin. însă nu de aici s-ar cuveni să-ncep. În zadar însă, şi azi mi se mai urcă sîngele la cap de câte ori îmi amintesc de dînsul. De fapt, rău am făcut că m-am însurat, ştiu. Fie şi pentru că nu prea avusesem de-a face înainte vreme cu femeile, sînt rece de felul meu..”

Gelozia este dusă la nivelul artei, autorul reușind să descrie în amănunt trăirile pe care sentimentul i le dă permanent. „Adevărurile” atent demostrate sunt spulberate însă în cele din urmă de retaliate.

„Povestea nevestei mele” este o carte potrivită pentru cei care caută să cunoască sufletul oamenesc din cât mai multe perspective și poate fi o lecție pentru toți cei care cred că sunt deținătorii adevărului absolut.