Pe 26 septembrie 1945, se stingea la New York, răpus de leucemie. Văzuse lumina zile la Sânnicolau-Mare (Timiș), în ziua de 25 martie 1881. Pe linie paternă aparținea micii nobilimi maghiare. A fost un băiat fragil, de o rară sensibilitate, anii maturității transformându-l într-un bărbat distins, un om bun, care nu vedea în semenii săi decât parteneri de dialog posibili, pe care îi trata cu naturalețe și seninătate. Una dintre caracteristicile felului său de a fi, îl reprezenta admirația pentru valoarea adevărată, indiferent de cine era reprezentată aceasta.

Lui BARTÓK ar trebui să-i fim recunoscători, pentru tot ceea ce a făcut în calitate de compozitor, eminent pianist și remarcabil profesor , în sensul cunoașterii și evidențierii muzicii populare românești. A căutat, a descoperit, a colecţionat şi a popularizat mii de melodii populare româneşti, pe care mai apoi le-a adaptat în transcripţii culte, oferindu-le astfel, universalitate şi dreaptă recunoaştere, în sălile de concerte şi în şcolile de muzică renumite ale lumii. Şi nu a făcut acest lucru, doar pentru muzica populară românească, ci şi pentru folclorul sârbesc, bulgar, slovac sau chiar arab, pentru că el credea sincer în forţa uriaşă, pe care muzica o deţine, în sensul unirii oamenilor, depăşirii oricărei bariere lingvistice, imagologice, ideologice, politice, sau de altă natură..

BARTÓK a trebuit să-şi părăsească Ungaria natală, în anii în care, patria lui se aliase cu Germania nazistă. Nu putea fi de acord cu o asemenea alianţă, chiar dacă era vorba despre Germania, care susţinea efectiv politica revizionistă a Ungariei, Germania marii culturi europene.. Nu mai recunoaştea Germania tinereţii sale, pentru că era vorba acum, despre o ţară care proclama principii ideologice, cu care BARTÓK nu avea cum să fie de acord. Mediile nord-americane îl cunoşteau şi îl respectau, dar el nu s-a putut niciodată adapta cu adevărat, vieţii din SUA.

Dorul după patria maghiară s-a dovedit mai puternic, iar pe lângă dorul mistuitor, s-a adăugat, perversă- ghilotina bolii... Un om care a iubit oamenii şi valorile perene ale popoarelor , valori pe care le-a slujit cu onoare şi pasiune, în felul său binecuvântat de Dumnezeu. Ori de câte ori vom asculta câte o melodie românească arhaică, de o stranie frumuseţe, o melodie care poate părea banală multor compatrioţi de-ai noştri, să ne aducem o clipă aminte, că a trăit cândva un mare creator maghiar, pentru care fiecare asemenea rostire a sunetelor, era un mărgăritar de preţ, o părticică neasemuită, din marele tezaur al sufletului colectiv românesc.

Articol preluat de pe www.corbiialbi.ro

Articole noi primim pe adresa: contactcorbii@gmail.com