Ca român născut în Ungaria, acum când sunt student la o catedră de limba română, îmi pun tot mai multe întrebări despre limbile pe care le vorbesc, deşi acest lucru nu m-a preocupat în mod deosebit în trecut.

De mic copil am învăţat atât limba română, cât şi limba maghiara. Acasă şi la grădiniţă se vorbea în graiul nostru micherechean, adică din Micherechi. Limba română literară am început să o învaţ la şcoală, la fel ca şi alţi copii din Micherechi, mai întâi la şcoala generală apoi în liceul românesc cu predare bilingvă, în special la orele de limba română, în paralel cu limba maghiară. Dintre toate aceste variante, cum este şi normal, în acest moment cel mai bine cunosc şi stăpânesc limba maghiară, limba oficială a statului în care eu trăiesc.

Dar acasă la Micherechi mi se pare tot la fel de normal să vorbesc în graiul natal, atât în familie, cât şi cu vecinii, cu prietenii sau cu ceilalţi săteni. Ca student la secţia de profesor cu dublă specializare maghiară-română trebuie şi vreau să îmi perfecţionez atât cunoştinţele practice, cât şi teoretice despre cele două limbi, mai ales că peste câţiva ani va trebui să o predau tot unor bilingvi ca şi mine.

Graiul pe care astăzi îl vorbesc eu şi ceilalţi micherecheni nu mai seamănă cu cel pe care strămoşii noştri l-au vorbit când s-au mutat din zona Crişurilor în locurile în care trăim şi acum. În aceşti aproape trei sute de ani el s-a schimbat mult datorită limbii maghiare. Am adunat câteva cuvinte interesante din graiul nostru.

Unele sunt cuvinte de origine românească, dar care nu sunt literare. Noi spunem:
blid în loc de farfurie (tányér),
ulceauă în loc de halbă (bögre),
rug în loc de copac (fa),
leacuri în loc de medicamente (gyógyszer),
pené în loc de flori (virágok),
crampé în loc de cartofi (burgonya) etc.

Multe cuvinte provin din limba maghiară:
loptă „minge” din labda,
potică „farmacie” din patika, gyógyszertár,
lipigeu – „cearşaf” din lepedő,
figeu „capac” din. fedő,
folie „folie”din fólia,
sopon „săpun”din szappan,
lovor „lighean” din lavór,
ciripe „țigle” din cserepek,
clop „pălărie”din kalap,
bologlesté „absolvă (studii) din ballag,
temeteu „cimitir” din temető,
menteu „salvare” din mentő,
vendici „oaspeţi” din vendég etc.

La întrebarea dacă trebuie să învăţăm graiul sau limba literară, cred că răspunsul corect este că trebuie să le învăţăm pe ambele. Dacă am învăţa doar graiul din Micherechi, nu ne-am putea înţelege uşor cu românii din România, unde mulţi tineri români din Ungaria merg la facultate. Nu aş putea scrie un articol în grai, fiindcă nu avem litere care sa redea anumite sunete specifice graiului nostru, şi foarte multe cuvinte din limba literară nu exista în grai deci nu poţi să te exprimi la un nivel mai elevat. Nu putem scrie în grai ziare sau cărţi de ştiinţă, nu poţi înţelege opere literare dacă nu cunoşti limba literară etc. Dar şi graiul trebuie păstrat pentru că este limba părinţilor şi a bunicilor noştri, care ne-au învăţat că suntem români.

Articol preluat de pe www.corbiialbi.ro